BOTOSANIFANS.com
Jul 30
CSM Ramnicu Sarat se prezinta sambata cu Delta Tucea.
Joi, 18 Martie 2010 18:37

În urmă cu puţin timp, viceprimarul municipiului Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan, a anunţat că CSM se va prezenta la Tulcea pentru meciul cu Delta. "Lanterna roşie" a seriei I se va baza în acest meci exclusiv pe juniori, reprezentantul autorităţii locale precizând că în ceea ce priveşte contractele seniorilor se va găsi o soluţie de rezolvare pe cale amiabilă.

"Da, sunt jucători de pe plan local care vor fi alături de echipă indiferent dacă vor fi plătiţi sau nu în perioada următoare. Pentru ceilalţi sigur ne interesează ca statutul lor să fie unul acceptabil şi de aceea avem promisiunea federeţiei că vor primi drept de a se transfera la alte cluburi" a declarat Sorin Cirjan.

Au vrut să colaboreze cu Dinamo!

"Nu vreau să vă ascund faptul că înainte de a discuta cu domnul Tudose, m-am întâlnit cu domnul preşedinte Badea de la Dinamo, pentru a face un centru puternic de copii şi juniori la Râmnicu Sărat şi pentru a rula jucătorii pe care îi avea Dinamo la ora aceea şi nu îi folosea la echipa mare sau la echipa a doua. Nu s-a reuşit această colaborare. Ion Moldovan urma să conducă acest centru de copii şi juniori, însă în acel moment a plecat antrenor la Astra Ploieşti, iar proiectul domnului Badea a picat" a declarat Viorel Holban.

 
FCM Bacau va pierde la masa verde meciul cu Steaua II.
Joi, 18 Martie 2010 17:19

FCM Bacău nu a reuşit să amâne meciul de sâmbătă cu Steaua II şi a a prezenta la partida de pe teren propriu, urmând să piardă la masa verde. În cazul în care nici săptămâna viitoare nu vor juca la Buzău, băcăuanii vor fi excluşi din campionat de către FRF.

"În contextul actual, am făcut o încercare şi am vorbit cu cei de la Steaua sperând să fie de acord să amânăm meciul de sâmbătă. Cum nu au fost de acord, unica noastră opţiune este de a nu ne prezenta. Vom pierde cu 3-0.", a declarat preşedintele clubului băcăuan, Relu Damian.

Luni, acţionarii clubului vor încerca să găsească o ultimă soluţie pentru a ţine în activitate FCM Bacău. De asemenea, este aşteptat şi un răspuns din partea FRF-ului prin care autorităţile locale ar urma să conducă singure destinele echipei de fotbal.

 
Jiul va fi exclusă din Liga 2
Miercuri, 17 Martie 2010 18:29

Visul frumos s-a terminat la Jiul Petroşani. Oficialii nu au putut face dovada plăţii de 130.000 de euro către jucătorii cu litigiile câştigate şi drept urmare echipa nu va fi programată pentru meciul, de sâmbătă, de pe teren propriu, cu Fortuna Covaci. Astfel Jiul se află la cea de-a doua neprogramare şi urmează să fie exclusă, automat, din competiţie.

"O luăm din vară de la capăt. Deocamdată acesta este situaţia. Ne pare rău dar nu am putut plăti datoria. Noi doream să ne prezentăm la joc, dar Federaţia nu ne va programa din cauza datoriilor. Toată atenţia noastră va fi îndreptată, acum, spre Centrul de Copii şi Juniori", a declarat vicepreşedintele Jiului, George Boboc.

Articol: www.liga2.ro

 
Şase echipe de liga a II-a au părăsit competiţia
Miercuri, 17 Martie 2010 10:24

Dacă in turul campionatului se vorbea de problemele financiare de la liga a II-a intre timp acestea au devenit realitate. Deşi nu au trecut decat 19 etape din cele 34 şi deja şase echipe nu mai evoluează in campionat. In plus, FCM Bacău are mari probleme şi riscă să nu fie programată la meciul de sambătă cu Steaua II Bucureşti. De asemenea sunt probleme la Breaza, Dinamo II Bucureşti, UTA, FC Bnihor Oradea şi Minerul Lupeni.

"Va trebui făcută o analiză serioasă a ceea ce se intamplă in acest sezon in liga a II-a şi luată o hotărare. Nu ştiu ce va fi dacă se mai retrag cateva echipe pentru că mai sunt probleme financiare şi in altă parte in afara celor care au părăsit competiţia. Nu este exclus ca din sezonul viitor să avem o sigură serie cu 20-22 de echipe", a spus Cornel Şfaiţer.

Sursa: Botosaninews.ro

 
„Cine are posibilitatea continua, cine nu, merge in liga a III-a”
Miercuri, 17 Martie 2010 10:10

In cursul zilei de ieri, CSM Rm Sarat s-a retras oficial din campionat. Decizia a fost comunicata jucatorilor de catre viceprimarul orasului. Mihai Ciobanu, antrenorul principal al formatiei CSM Rm Sarat, a spus ca el nu a fost anuntat. „Eu am o problema medicala si nu am mers la stadion. Am fost sunat dimineata de viceprimar, care mi-a spus ca merge la stadion pentru a avea o discutie cu jucatorii. Ulterior mi-au spus jucatorii ce le-a transmis viceprimarul. Eram pregatiti pentru meciul de la Tulcea si aveam facuta rezervare pentru cazare si masa dar, din pacate, nu vom mai face deplasarea”, a precizat Mihai Ciobanu. Cat priveste viitorul fotbalului de liga a II-a, fostul antrenor al FC Botosani spune ca se anunta vremuri grele. „In mod normal, la liga a II-a trebuie sa ramana o singura serie si cine are posibilitatea continua iar cine nu, merge in liga a III-a. Din pacate, sunt echipe de traditie in fotbalul romanesc care au mari probleme. Cat priveste partea superioara a clasamentului, in seria I lupta la promovare se va da intre Sportul Studentesc, Farul Constanta si Petrolul Ploiesti”, a adaugat Mihai Ciobanu (foto) .

Sursa: Ev.de Botosani

 


Pagina 1 din 2